5,8 milioane de euro, fonduri europene nerambursabile, pentru municipiul Brad

”Comunitatea Brad – Acceptă sprijinul nostru” este titlul proiectului lansat recent în capitala Țării Zarandului în prezența președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora. Până în 2020, una dintre comunitățile defavorizate ale orașului (zona Peste Luncoi) are șansa să-și îmbunătățească simțitor condițiile de trai. Peste 1.000 de persoane, din toate categoriile de vârstă, sunt vizate de acest proiect, care beneficiază de o finanțare consistentă.

Pe scurt, proiectul vizează implicarea a peste 80 de copii care urmează cursurille Școlii Generale ”Mircea Sântimbreanu” în diverse activități sportive și recreative ori ateliere, după orele de curs. 280 de persoane vor beneficia de sprijin în găsirea unui loc de muncă, 60 de persoane vor uma cursuri de antreprenoriat, aproape 500 de locuitori ai Bradului vor fi înscriși la un centru de resurse comunitare, dotat cu cabinet medical, 50 de persoane vor fi consiliate în probleme de natură juridică, grupuri de persoane din zona defavorizată, fără posibilități materiale, vor merge în excursii în județ și în țară. Și nu în ultimul rând, cel puțin patru blocuri din cartier vor fi reabilitate termic și li se vor repara acoperișurile.

Președintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, a apreciat acest proiect ca fiind unul îndrăzneț și benefic pentru comunitate. Activitățile integrate vor reuși să schimbe mentalități și să elimine diferențele socio-economice care există acum între locuitorii diferitelor zone ale orașului.

Proiectul va fi implementat de Asociația Non-Profit ”L&C Consulting” în parteneriat cu Primăria Municipiului Brad, SC Interlog Com SRL Brad și Școala Generală ”Mircea Sântimbreanu”.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole