Înfiinţat iniţial în luna august 2005 sub egida Casei de cultură „Fausto Rodriguez Leon” a Statului Puebla, Ansamblul folcloric „Aztlan” işi desfăşoară, în prezent, activitatea în mod independent.

Ensamble Folkloriko Aztlan – Puebla Mexico

            Denumirea grupului are o încărcătură mitică deosebită, „Aztlan” fiind o mică insulă în nordul Americii Centrale de unde triburile aztece şi-au început pelegrinajul, „locul purităţii” sau „locul de unde răsare soarele”.

            Tinerii ambiţioşi care alcătuiesc grupul au ca obiectiv principal promovarea şi conservarea dansului, a tradiţiilor şi obiceiurilor mexicane, atât pe plan naţional cât şi internaţional, dar şi dorinţa de a progresa până la rangul de cel mai bun ansamblu folcloric din zonă.

            Repertoriul lor conţine dansuri şi obiceiuri din toate zonele statului Mexic:

Mexico – Águila blanca, Huracán, Ritual al fuego

Veracruz – El tilingo, La bamba, Zapateado veracruzano

Huapango – Altamira, La malagueña, La petenera

Puebla – Que chula es puebla, Jarabes poblanos, Danza de los Quetzales, La culebra

Jalisco – La negra, El jarabe tapatío, Rebozos

Dansuri

Sursele de inspiraţie provin de la activităţile de zi cu zi ale mexicanilor din zona rurală, de la flora și fauna regiunii.

Fiind unul dintre cele mai apreciate grupuri folclorice mexicane, „Aztlan” a fost invitat să participe, de-a lungul timpului, la numeroase evenimente sociale, festivaluri folclorice şi manifestări de gen din Mexic și în străinătate câştigând numeroase premii şi distincţii.

Regizorul şi coregraful grupului este Dl. Francisco Cid Vazquez iar coordonatorul general D-na Rosario Gomez Viveros.

 Pret/ bilet: 40 lei.