Doi medici din Hunedoara au completat în fals câteva sute de reţete pentru bolnavi

Din investigaţiile efectuate pe parcursul unui an de zile de către poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T., a reieşit că, în perioada 1 ianuarie 2010 – 31 martie 2012, doi medici din cadrul unui spital din judeţul Hunedoara, au completat în fals, câteva sute de reţete pentru bolnavi, după care le-au predat către trei societăţi comerciale din municipiile Hunedoara şi Deva ce deţineau farmacii.

Aceste reţete au fost depuse, ulterior, spre decontare la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Hunedoara, încasându-se, astfel, prin înşelăciune, importante sume de bani.

În baza înţelegerii, medicii primeau de la reprezentanţii farmaciilor banii, în funcţie de numărul medicamentelor prescrise, ce urmau să fie decontate.
Membrii grupării infracţionale au disimulat provenienţa unei părţi din sumele provenite din înşelăciune, prin înregistrarea acestora ca împrumuturi din partea asociaţilor firmelor deţinute.

În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba, împreună cu cei din cadrul B.C.C.O. Timişoara, beneficiind de sprijinul informativ şi tehnic al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R. şi S.R.I., efectuează 16 percheziţii, dintre care 4 la farmacii şi 2 la cabinete medicale din judeţele Hunedoara, Timiş şi Sibiu.

35 de persoane urmează să fie aduse la audieri.

Pe lângă activităţile de falsificare a reţetelor şi inducerea în eroare a reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Hunedoara, administratorii celor trei farmacii au înregistrat în evidenţele contabile facturi din care rezulta aprovizionarea cu medicamentele prescrise în mod fals şi decontate. Emitentele acestor înscrisuri, de asemenea false, erau alte societăţi comerciale înfiinţate în acest scop (firme fantomă), care, ulterior, au fost înstrăinate unor cetăţeni din judeţul Iaşi, aceştia fiind de acord să semneze actele de cesionare în schimbul primirii unor sume modice.

De asemenea, din cercetări a reieşit că administratorii au mai înregistrat în contabilitatea farmaciilor şi alte cheltuieli fictive, tot în baza unor facturi fiscale emise de firmele folosite în acest scop, reprezentând diverse prestări servicii neefectuate în realitate şi achiziţionări nereale de bunuri. Astfel, şi-au însuşit sumele înscrise ca şi contravaloare a acestor prestaţii şi achiziţii, sustrăgându-se totodată, de la plata TVA către bugetul consolidat al statului.

Pentru a ascunde realitatea şi a influenţa rezultatul cercetărilor, membrii grupului infracţional organizat au modificat de mai multe ori actele de gestiune ale medicamentelor, încercând, în acest mod, să inducă în eroare organele de control care au efectuat verificările financiar-contabile în cauză. Totodată, au întocmit acte fictive din care rezulta în mod fals distrugerea unor cantităţi de medicamente negăsite pe stoc cu ocazia controlului.

Pe parcursul anchetei, grupul infracţional organizat a fost sprijinit de către o grefieră de la Tribunalul Hunedoara şi de soţul acesteia, care au transmis unuia dintre medici că instanţa a autorizat interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice.

Totodată, în cauză este cercetată şi o altă persoană, pentru sprijinirea grupului infracţional, întrucât este suspectată că a primit 10.000 – 15.000 de euro de la un membru al grupării, asigurându-l pe acesta că are influenţă la conducerea Gărzii Financiare şi că poate influenţa rezultatul verificărilor.

Prejudiciul creat de către membrii grupării infracţionale, stabilit până în prezent, este de aproximativ 3.000.000 de lei (1.300.000 – înşelăciune la casa de asigurări de sănătate; 1.400.000 lei – delapidare; 140.000 lei spălare de bani etc.). Cercetările vor fi extinse şi cu privire la alte persoane şi societăţi comerciale implicate, existând indicii ca prejudiciul total depăşeşte 11.000.000 de lei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole