În data de 28.03.2016, în jurul orei 15:30, ofițerul de serviciu din cadrul Poliţiei Municipiului Petroşani a fost sesizat de către o femeie în vârstă de 79 de ani, din municipiul Petroșani, despre faptul că în data de 28.03.2016, în jurul orei 15:00, doi bărbaţi cu identitate necunoscută s-au prezentat la locuinţa sa, recomandându-se că sunt de la „gaz” şi au înșelat-o cu suma de 600 de lei.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că persoana vătămată i-a primit în locuinţă pe cei doi bărbaţi, care s-au recomandat a fi de la „gaz”, fără a prezenta însă vreo legitimație în acest sens, iar după ce au „verificat” conductele de gaz din locuință şi de pe casa scării, i-au solicitat și au primit de la petroșeneancă suma de 600 de lei, fără a emite vreo chitanță în acest sens.
Polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale Petroşani au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune şi continuă cercetările în vederea identificării suspecţilor şi a recuperării prejudiciului.