Locuitorii satului Veţel din județul Hunedoara primesc apă potabilă de la pompieri. Asta pentru că în sat nu a mai plouat din luna iulie şi toate fântânile au secat. Un prim transport de apă potabila, de 6000 de litri, a ajuns astăzi în sat. Oamenii spun că proviziile le vor ajunge pentru vreo două zile.
Fântânile din Veţel au secat, iar apa de băut s-a împuținat de la o zi la alta. Animalele suferă și ele, iar culturile sunt neudate de zile întregi. Nici albiile râurilor din apropiere nu îi mai ajută, astfel că oamenii au ajuns sa apeleze la pompieri. Treizeci de gospodării depind acum de orice strop de apă. Sapate la mai bine de 12 metri adâncime, fântânile sunt goale.
Pompierii spun că vor continua să ducă apa potabilă sătenilor afectați de secetă până când va începe din nou să plouă.