Locuitorii satului Certeju de Sus vor avea de acum înainte o capelă mortuară modernă. Aici vor fi oficiate slujbele de înmormântare şi pot fi privegheaţi cei dragi, care au părăsit această lume. Inaugurarea acestei capele a avut loc ieri, în prezenţa mai multor oficialităţi bisericeşti.
Construcţia capelei mortuare a început în anul 2010, dar în funcţie de fondurile disponibile a putut fi finalizată abia acum. Aceasta are două încăperi şi o terasă unde poate fi oficiată slujba religioasă. De asemenea, clădirea dispune şi de aer condiţionat.