Acţiunea s-a desfăşurat sâmbătă, timp de şapte ore, iar la curăţenie au luat parte mii de cetăţeni ai judeţului Hunedoara. Tineri, dar şi mai puţin tineri, oameni simpli, dar şi personalităţi publice, primari, dar şi deţinuţi au ajutat la curăţarea de gunoaie a judeţului. De asemenea, un efort deosebit a fost depus pentru această acţiune şi de către jandarmii hunedoreni, care nu doar au supravegheat treaba, ci au pus şi ei umărul la muncă.
În judeţul Hunedoara a fost înregistrat şi un record naţional. O echipă de voluntari, formată din 30 de persoane, a adunat dintr-o zonă de la periferia municipiului Deva, către satul Almaş, 700 de saci de deşeuri menajere.