Drumul Naţional 7 este principala arteră care străbate judeţul Hunedoara şi, fără îndoială, şi cea mai aglomerată. Deşi avem câteva tronsoane de autostrăzi în ţară, acestea nu sunt încă foarte uzitate de către șoferi. Cel puţin asta reiese din datele Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, date publicităţii într-un clasament întocmit de zf.ro. DN 7 se află pe locul trei, devansând astfel şi singura autostradă din Top 10. Pe locul întâi la „aglomerație” este DN 1, ceva mai lung decât DN 7, dar de aproape două ori mai circulat, urmat de DN 2.
Potrivit datelor CNADNR, pe şoseaua care tranzitează judeţul Hunedoara trec zilnic peste 362.000 de vehicule. Cifra este calculată la toată lungimea şoselei, de aproximativ 600 de kilometri, de la Bucureşti la Nădlac, şi se referă nu doar la maşini, ci şi la motociclete, atelaje, camioane.
În judeţul Hunedoara se află unul dintre cele mai aglomerate tronsoane rutiere din ţară. În zona Sântuhalm sunt înregistrate aproximativ 30.000 de vehicule la fiecare 24 de ore. Numărul imens de maşini este și cauza care a creat din DN 7 şi una dintre cele mai periculoase şosele din România, denumită neoficial şi „Drumul Morţii”.