Hunedoara: Vizita delegației chineze din orașul înfrățit Kaihua

O delegație din orașul chinez Kaihua, Provincia Zhejiang, China, a venit în perioada 16-18 octombrie 2016, într-o vizită în municipiul Hunedoara. Ei au vizitat Castelul Corvinilor, dar și Parcul Industrial, Centrul de Afaceri și mai multe terenuri disponibile pentru deschiderea unei afaceri în municipiul Hunedoara. Din delegație au făcut parte Zou Yanhui, viceprimarul orașului Kaihua, precum și patru oameni de afaceri din China: Chen Denshui, Gao Yongjun, Jin Bo și Lai Liping. Lor li s-a alăturat și Xia Junsuo, directorul Institutului Confucius din Cluj-Napoca. În cursul zilei de astăzi, chinezii s-au întâlnit cu primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu și au discutat despre oportunități de afaceri din municipiul de pe Cerna. „Aveți un oraș foarte frumos, care ne-a impresionat. În mod sigur colaborarea dintre orașele noastre înfrățite va continua, atât în domeniul educației, cât și în cele ale sănătății, culturii ori turismului”, spune Zou Yanhui, viceprimarul orașului Kaihua. La întoarcerea în China, oamenii de afaceri prezenți aici vor discuta cu echipele lor despre posibilitățile de a investi în această zonă. „Sper ca din această înfrățire între cele două orașe, Hunedoara să aibă de câștigat, din punct de vedere cultural, dar și investițional, în cele două parcuri industriale care au fost vizitate de către delegația chineză”, declară Dan Boboutanu, primarul municipiului Hunedoara. Orașul Kaihua este înfrățit cu municipiul Hunedoara din luna noiembrie 2014.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole