Guvernul a decis continuarea Programului „Euro 200”

Programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor și studenților în vederea achiziționării de calculatoare va continua în 2015. Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, modelul bonului valoric de care vor beneficia elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie. Valoarea acestui bon este de 200 de euro.

Culoarea bonului valoric din acest an va fi albastru deschis. Din motive de securitate, în fiecare an, culoarea și seria bonului valoric se schimbă prin Hotărâre de Guvern.

Potrivit calendarului, în anul 2015, distribuirea bonurilor pentru achiziționarea de calculatoare se va face în perioada 24 iunie-30 iulie, iar achiziționarea propriu-zisă e va face în perioada 24 iunie — 31 august.

Bugetul alocat de Ministerul Educației și Cercetării Științifice pentru derularea ‘Euro 200’ în anul 2015 este de 16 milioane de lei, estimându-se că vor beneficia de acest sprijin 17.779 de elevi și studenți.

*** Informații suplimentare

Programul ‘Euro 200’ se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/ 2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziționării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competențe în utilizarea mijloacelor IT& C.

Cuantumul bonului valoric reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii precedente achiziției.

Configurația minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziționarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM și 250 GB hard-disk și software de bază licențiat, incluzând un sistem de operare și un program antivirus.

În cei zece ani de aplicare a ‘Euro 200’ au beneficiat de acest program 281.349 de elevi și studenți.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole